Ca fiu al unui miner, fotbalist înrăit și în general un tip plăcut din nord-estul Angliei, Tony Sivills nu a luat niciodată în considerare o carieră de pompier înainte de a nimeri din greșeală o ocazie de a încerca această meserie.
„Am visat să devin fotbalist. La fel ca fiecare băiețel din Anglia. Nu m-am gândit niciodată că voi fi pompier. Dacă m-am gândit la ceva, a fost că e puțin cam periculos", râde Tony.
Dat fiind faptul că tatăl lui Tony era miner, în mod natural, micul Tony a vrut să meargă la mine, ca tatăl său. Dar tatăl lui Tony a spus nu.
„Tatăl meu a petrecut 39 de ani în mine. Nu a vrut să mă înfund acolo. Mi-a spus să-mi croiesc propriul drum", spune Tony.
De la contabilitate la centru de asistență telefonică
Fiind atras de școală și cifre, Tony a crezut că drumul său în viață va fi universitatea. Astfel, a mers la Universitatea Leeds pentru a studia contabilitatea și finanțele. Dar nu erau pentru el.
„Au fost mult mai multe cărți decât mi-ar fi plăcut. Nu m-au deranjat cifrele. Dar contabilitatea nu a fost pentru mine. Așa că m-am lăsat", își amintește Tony.
În căutare de lucru, a ajuns la un centru de asistență telefonică, unde răspundea la telefon. Compania opera, de asemenea, o centrală electrică și o echipă de intervenție în caz de urgență, formată din pompieri industriali. Iar șansa a făcut ca vecinul său să lucreze într-o echipă de pompieri. Aceștia recrutau, iar vecinul lui Tony i-a sugerat să încerce.
„Am considerat că este ceva diferit. Un pic de acțiune. Ieși în lume și te miști. De ce nu? O să încerc și o să văd unde ajung”, își amintește Tony.
Tony s-a alăturat echipei de intervenție în calitate de responsabil pentru protecția locației, sau pompier industrial, cu un termen de probă de trei luni. La încheierea termenului de probă Tony a fost angajat și și-a început cariera de pompier. Dar apoi, compania a dorit să desființeze echipele de intervenție. Nu făceau parte din activitatea de bază a companiei.
„A fost un tip de organizație foarte diversificat. Aceștia au vrut să închidă sectorul de intervenție sau să-l vândă. Atunci a apărut Falck și ne-a cumpărat - și așa am devenit parte din Falck”, zâmbește Tony.
Pentru Tony și colegii săi, trecerea la Falck a fost foarte binevenită.
„A fost o schimbare completă a culturii, mentalității și oportunităților. La Falck, intervenția în situații de urgență și ajutorul acordat oamenilor reprezintă principala activitate economică. Este ceea ce facem. În vechea companie nu era așa. Intervenția în caz de urgență a fost suplimentară.”
În afara zonei de confort și în foc
Tony își amintește de instruirea de pompier industrial ca fiind una foarte intensă.
„Instruirea ne-a pus în mod constant în afara zonei noastre de confort, pentru a ne antrena să acționăm în situații extreme și neașteptate. Ca și pompier industrial ai un element adăugat, cel al industriei petrochimice. Nu este ca un incendiu al unei case de locuit", spune Tony.
Din punct de vedere al instruirii ca și pompier, Tony a ajuns în top. A absolvit toate cursurile de instruire. A fost responsabil de protecția punctului de lucru, șef de echipă și șeful remizei de pompieri. A ieșit din zona sa de confort cu fiecare pas pe care l-a făcut.
„Inițial, nu am vrut să accept postul de șef formație de intervenție. Nu am vrut această responsabilitate. Să fiu răspunzător pentru toate deciziile. Șeful meu de echipă și șeful de remiză m-au împins să fac primul pas”, spune Tony. „Cu fiecare pas, a trebuit să fac și un pas înapoi pentru a privi dintr-un punct de vedere diferit, pentru a-mi îmbunătăți abilitățile, cunoștințele și conștientizarea. Este un joc periculos și este foarte ușor să dezvolți viziune îngustă."
Dar cum a fost tranziția spre postul de inspector de prevenire?
„M-a scos din zona mea de confort. Totul. Nu mă suprasolicit fizic prin ceea ce fac acum. Dar, mental, sunt din nou în afara zonei de confort. Însă cred că așa te dezvolți ca persoană", spune Tony.
Înapoi la cărți
Revenirea la școală pentru un masterat în inginerie și situații de urgență, i-a dovedit lui Tony că este capabil să studieze la nivel înalt.
„Mă conving acum de capacitățile mele academice. E bine. Dar este, de asemenea, foarte diferit de prima dată. Îmi place ceea ce fac acum", spune Tony. „Dobândesc noi competențe, dintr-o perspectivă diferită. Îmi place acțiunea din cadrul serviciului de apărare în cazul unor situații de urgență. Însă personal, ceea ce fac acum este, de asemenea, foarte interesant."
Pentru Tony, avansarea la postul de inspector de prevenire a fost un pas natural, atât pentru el, cât și pentru Falck.
„Sunt acum într-o poziție în care pot oferi ceva în schimb în timp ce progresez. Pot să îmi aduc experiența și cunoștințele practice într-un cadru diferit și să mă bazez pe acest lucru. Acesta a fost următorul pas firesc. Pentru a face o diferență. Pentru mine. Și pentru companie. Și, cu fiecare pas în afara zonei mele de confort îmi îmbunătățesc capacitatea de a aduce valoare în spațiul din care vin. Astfel obții credibilitatea", spune Tony.
În calitate de inspector de prevenire, Tony se preocupă în principal de prevenire, planificare și analiză a riscurilor. El identifică scenarii și analizează indiciile din spatele focului. Care sunt cauzele de incendiu și cum fi evitate în locațiile industriale.
„Puteți spune că am adoptat o rută puțin diferită. Însă acord în continuare asistență în ceea ce privește echipele operaționale și răspunsul operațional. Lucrul în echipă și gradul de conștientizare. Nu l-aș rata pentru nimic în lume”, zâmbește Tony.